.png)
Toate panzele sus de Radu Tudoran rezumat partea 2
PARTE A DOUA: Ultima sirena
In drumul ei spre Pireu,
Speranta face prima escala la Stambul. Acolo Anton Lupan trece in registrul
Capitanieii poposirea corabiei si ii cumpara o pereche de cizme lui Mihu.
Plimbandu-se pe strazile orasului, intra intr-un hotel si aude un glas
luandu-si ramas bun de la un oarecare Pierre Vaillant. Dupa ce tresari, a iesit
in strada, crezand ca este prietenul sau disparut, dar in zadar. Capitanul a
ordonat echipajului sa cerceteze gara si portul, dar si aceste au fost inutile.
Pierre Vaillant era de negasit.
Inainte de plecare, Anton
Lupan s-a decis sa ia un negustor, Agop din Bazar, pana la Pireu si un calugar
pana la insula Skyros. Pe drum, calugarul statea in cabina si citea mai tot
timpul, iar asta dadea de banuit, dar numai lui Mihu. Acesta, intr-o zi, a
scotocit prin sacul calugarului si a gasit un pasaport in care era trecut
numele de Pierre Vaillant. Baiatul s-a dus imediat la capitan care dupa, ce a
ordonat echipajului sa se adune in jurul lui l-a chemat pe calugar pe punte,
numindu-l ca pe prietenul sau. Acesta a tresarit imediat dar a fost imediat
incoltit de echipaj si demascat in fata tuturor. Gherasim l-a recunoscut
imediat. Era Spanu, piratul care a pradat corabia prietenului capitanului.
Oamenii au pus imediat mana pe pusti si au constatat ca de fapt presupusul
calugar nu citea in cabina, ci infunda pustile cumparate de Anton Lupan la
Stambul. Piratul a fost imediat legat, iar capitanul a ordonat carmaciului sa
se indrepte catre insula lui Spanu. Ajunsi aproape de tarm, au vazut o barca cu
cinci oameni indreptandu-se catre goeleta. Au spus intrebat daca un calugar nu
i-a rugat sa-l ia pana aici si apoi au fost imediat inconjurati, legati si alaturati
lui Spanu in hambar.
Capitanul impreuna cu alti
cativa oameni inarmati au pornit in cautarea restului de pirati care mai erau
pe insula. Traversand insula, au vazut o alta corabie ancorata la cativa metri
de insula. S-au indreptat intr-acolo si, spre marea lor surprindere, era
corabia lui kir Iani, pe care de altfel l-au si gasit pe vas legat, impreuna cu
un barbat si o fata, Adnana. Anton Lupan afla de la aceasta ca mai erau doi
pirati pe insula si ca Spanu avea o comoara intr-o pestera. Cei doi au plecat
in cautarea comorii, dar nu au gasit decat covoare, matasuri. Dupa ce s-au
intors la Penelopa, capitanul s-a dus sa vada ce fac Spanu si cu ai sai. Si
dupa ce a ajuns pe plaja a incremenit. Speranta nu mai era acolo, iar in
departare se vedea o corabie indepartandu-se. Intors inapoi la Penelopa, acesta
a preluat comanda de la kir Iani pentru ca l-a salvat din mainile lui Spanu si
a plecat in urmarirea Sperantei.
In hambarul Sperantei
stataeau acum legati Agop si Ismail, singurii ramasi pe punte dupa plecarea
Capitanului. In timp ce Ismail dormea, Agop i-a eliberat pe pirati de frica sa
nu pateasca ceva si acum acestia conduceau corabia. Spanu nu le dadea
detinitilor de mancare decat paine si apa. Dupa un timp Ismail s-a saturat is a
reusit sa se elibereze din franghii. Din hambar in cabina capitanului unde
statea Spanu, era o usa bine acoperita pe care numai el si Anton Lupan o stiau
si prin care a reusit sa fure niste slanina si niste vin. Intr-o noapte cand
numai Spanu si un alt piret mai erau pe punte, Ismail a iesit pe acea usa, a
luat o lingura de fier si i-a poctin pe fiecare din cei care mai erau pe punte,
care au lesinat. Dupa ce i-a legat si i-a dus in hambar, Ismail i-a incuiat in
cabina pe restul piratilor care dormeau. Asa u au trecut zile cu bucatarul la
carma. Intr-o zi a venit furtuna si panzele au fost coborate, cand Ismail a
vazut in departare un corabie de pirati care ii urmarea cu panzele sus. Atunci,
bucatarul le-a ridicat si el, iar dupa putin timp piratii au ramas mult in
urma, dar bucatarul nu a coborat panzele, ci a continuat patru zile cu ele
ridicate. A cincea zi era senin si tarmul era aproape. Corabia a ancorat. In
jur erau numai palmieri. Era tarmul Africii. Iar, dintr-un sein a aparut din
nou corabia de pirati dar, dupa ce s-a apropiat mai mult, Ismail a observat ca
du erau pirati, ci era Anton Lupan.
Dupa ce tot echipajul
Sperantei fu unit din nou pe punte, capitanul i-a inapoiat vechea functie lui
kir Iani. Apoi a ordonat ca piratii adevarati sa fie adusi pe punte. Anton Lupan
a incercat sa afle de la Spanu unde este Pierre Vaillant dar nu a obtinut decat
raspunsul ca este in viata si ca locul unde se afla costa eliberarea lui si a
unuia dintre pirati. Capitanul si-a calca pe inima si nu a fost de acord.
Atunci Speranta a ridicat
ancora si a plecat spre Pireu cu un vant foarte slab. Deodata, aflandu-se langa
parapet, Spanu si piratul sau au sarit in apa crezand ca pot inota pana la mal,
iar spre deliciul celor care se aflau pe bord, au fost imediat sfasiati de
rechini.
Corabia a uitat repede
aceste fapte sangeroase si a pornit mai departe spre Pireu. Dar ia trebuit
patru zile Sperantei sa ajunga pe coasta african, iar acum intr-o luna nu a
strabatut nici trei sferturi din drum. Dupa ceva timp au ajuns la Pireu. Aici
au debarcat cheresteaua si se angajeaza sa duca trei sute de butoaie cu ulei de
masline la Marsilia. Pe la jumatatea drumului, Anton Lupan a gasit pe cartile
sale de navigatie o scrisoare de-a lui Spanu, probabil uitata. Dupa ce a
citit-o a intepenit zburandu-i iar gandul spre prietenul sau. Din acea
scrisoare a aflat unde se afla Pierre Vaillant, si anume pe insula Musarah, in
Marea Rosie.
Capitanul i-a spus imediat
carmaciului sa faca cele-ntoarsa si nu a mai oprit pana la Port Said, de unde a
cumparat tunuri pentru lupta cu piratii lui Spanu. Inainte sa ajunga pe insula,
oamenii s-au deghizat pentru a nu fi banuiti de la departare. Pe plaja erau
numai lesuri mancate partial de pasari si de muste. Acolo a fost o batalie.
Dupa ce si-a luat oamenii si barca, Anton Lupan s-a dus pe insula. Nu mai era
nici un semn de viata. Deodata se auzi o bubuitura puternica si Negrila, care
era mai in fata a cazut la pamant dar s-a sculat repede, dar numai in trei
picioare. Un glonĹŁ in nimerise piciorul. De dupa o stanca iesi un pirat cu
pusca in mana pe care o lasa apoi jos. Silit de capitan, acesta a povestit cele
ce s-au intamplat pe insula, si anume ca prizonierii, in frunte cu Pierre
Vaillant, s-au rasculat si au omorat toti piratii si au fugit cu o corabie
construita chiar de inginerul francez pentru Spanu.
Anton Lupan s-a intors
repede pe puntea Sperantei si a ordonat plecarea. In putin timp au fost inapoi
la Port Said unde l-a lasat pe ultimul pirat politiei si unde a aflat din
registrul capitaniei ca prietenul sau a inregistrat corabia facuta chiar de el
cu numele de L’esperance, dar nu si unde s-a indreptat. Capitanul aluat
decizia de a pleca spre Marsilia si apoi in lunga sa expeditia la care visa de
cand era copil. In drumul lor spre locul unde trebuiau sa lase cele trei sute
de butoaie, Adnana fredona melodii ca de sirena, ceea ce ia incantat pe cei de
pe bord.
Ajunsi la Marsilia, Adnana
s-a dus acasa la tatal ei. Capitanul a ajutat-o facandu-i o brutarie, pe care
fata a numit-o, cu acordul echipajului, Speranta. Intr-o zi, in timp ce umbla
pe chei, Gherasim a fost atacat si batut de un ’’prieten’’ mai vechi,
si i-au fost furati putinii bani pe care echipajul ii mai avea. In acest timp
Anton Lupan a trimis srisoare la Saint-Malo intreband de Pierre Villant, dar a
aflat printr-o alta scrisoare primita de la mos Leon ca a plecat peste Atlantic
sa-si implineasca visul.
Tot echipajul era descumpanit
ca nu puteau pleca deoarece nu aveau bani. Dar, intr-o zi, zambetul le veni pe
buze cand un cautator de aur, Martin Stricland le-a cerut sa-l duca pana in
America de Sud, in Tara de Foc, pe cheltuiala sa. Urmatoarea zi, si-au luat
ramas bun de la Adnana si au inceput calatoria. Au oprit pentru ultima data in
Europa la Gibraltar de unde au luat provizii si toate cele necesare unei lungi
calatorii peste Atlantic. Chiar in acea zi au parasit tarmul batranului
continent si au pornit spre America.
