Argumentare basm

 Basmul este o naraţiune populară în proză, de mare întindere cu multe personaje, înzestrate cu puteri supranaturale, reprezentând binele care se luptă cu forţe potrivnice şi le biruie.

Opera „Prâslea ce voinic şi merele de aur” a fost culeasă din popor şi inclusă de Petre Ispirescu în volumul „Basmele românilor”, fiind unul dintre cele mai cunoscute basme populare româneşti.

Naraţiunea este amplă şi se bazează pe lupta dintre bine şi rău, iar personajele simbolizează aceste două modele morale opuse. Eroul -Prâslea- reprezintă binele, cinstea, curajul, adevărul, dreptatea, generozitatea, dragostea de oameni. El luptă, trecând peste numeroase obstacole, pentru a restabili ordinea şi armonia, pentru a-i pedepsi pe zmei care furau merele de aur din grădina tatălui său şi care ţineau captive trei frumoase fete. Adversarii săi sunt reprezentanţii răului şi au trăsături diametral opuse: necinstiţi, vicleni, răi şi evident vor fi învinşi de către viteazul Prâslea.

Timpul şi spaţiul, în basm, nu sunt precizate clar. Basmul se plasează în fantastic, într-o lume în care totul este posibil. Întâmplările se petrec pe tărâmul acestei lumi, unde „un împărat puternic şi mare” avea în grădinile sale un măr care făcea mere de aur, dar şi pe „tărâmul celălalt”, unde trăiau zmeii care furau merele. Timpul naraţiunii se plasează întotdeauna în trecut într-un timp imaginar, îndepărtat, când faptele sunt unice: „a fost odată ca niciodată”.

Basmul conţine în structura sa formule specifice. Cele iniţiale anunţă pătrunderea într-o lume imaginară: „A fost odată ca niciodată”. Cele mediane semnalează continuarea acţiunii: „Şi-nainte cu poveste, că d-aicea mult mai este”. Formula de sfârşit marchează ieşirea din lumea imaginară: „Şi încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa”.

În basm apar cifrele magice: trei, şapte, nouă. Împăratul avea trei feciori, erau trei zmei, trei fete. Eroul trece prin trei încercări: Prâslea îi învinge pe zmei, scapă de la moartea plănuită de fraţii săi şi prin trei probe (furca, cloşca, mărul) dovedeşte că el este cel care i-a învins pe zmei. Balaurul pe care îl omoară avea şapte capete. Ajutoarele acestuia sunt zgripţuroaica şi corbul – personaje pozitive.

În concluzie pot afirma că opera „Prâslea ce voinic şi merele de aur” este un basm.

  Prâslea cel voinic și merele de aur – momentele subiectului literar

Prâslea cel voinic şi merele de aur – rezumat

În acest text este vorba de un împărat cu trei feciori care avea în grădină un măr cu mere de aur. Dar niciodată nu gustase împăratul din acele mere deoarece de fiecare dată venea un hot şi le fura.

După încercările feciorilor mari de a prinde hotul, a urmat şi feciorul cel mic. Noaptea, acesta a găsit o cale să nu adoarmă iar când se auzea ceva, imediat trecea cu săgeata. Dimineața următoare, Prâslea luă câteva mere şi le duse împăratului.

Apoi, cei trei frați au pornit după hoțul de mere de la urma de sânge. Ajungând la o prăpastie, doar Prâslea coborâse în ea. Acolo găsise un palat de aramă. Intrând în el, feciorul văzu o fată care fusese răpită împreună cu cele două surori ale ei de trei zmei care vroiau să le ia de soții.

Feciorul i-a înfruntat pe primii doi zmei şi apoi se îndrepta spre palatul de aur unde locuia ultimul zmeu şi hoțul merelor de aur. Fetele salvate de Prâslea au fost scoase din prăpastie de fraţii lui mai mari. După aceia cei doi feciori mai mari le-au dus pe fete la împărat şi s-au cununat.

În acel moment, Prâslea rămase singur în prăpastie. După ce a învins şi ultimul zmeu, feciorul văzu un balaur care ataca niște pui de zgripțuroaica. A doborât balaurul, iar zgripţuroaica, drept mulțumire, l-a dus pe băiat pe tărâmul lui.

Acolo, acesta află că fetele cele mari se măritase cu frații lui, iar fata cea mică se va mărita cu cel care îi va aduce o furcă cu caierul şi fusul de aur care să toarcă singură. Auzind asta, Prâslea merge la argintarul împăratului care avea un caier şi un fus de aur, cel de la zmeu.

Argintarul când duse caierul şi fusul de aur, fata îşi dădu seama că Prâslea a ieșit din prăpastie. Aceasta mai ceru o cloșca cu puii de aur. Argintarul aduse şi cloșca cu puii  iar fata îşi dădu seama că tot Prâslea a fost. Prințesa ceru argintarului să-l aducă pe meșterul obiectelor de aur. Când apare  Prâslea, şi fata, şi împăratul l-au recunoscut. După ce s-au îmbrățișat, feciorul le-a povestit tot ce s-a întâmplat. Atunci au venit şi frații lui Prâslea. Cum i-a văzut, împăratul s-a şi supărat.

Prâslea i-a iertat şi a zis că pedeapsa o să o primească de la Dumnezeu. Cei trei feciori ieșiră la poarta palatului şi fiecare aruncă o săgeată cu arcul, iar când căzură, săgețile feciorilor mai mari le-au venit direct în creștetul capului şi i-a omorât  dar pe Prâslea nu-l săgetă săgeata. Împăratul îi înmormântă pe feciorii omorați iar prințesa ce mică s-a căsătorit cu Prâslea.