Argumentare op. epică

 Opera  „Popa Tanda” este scrisă de Ioan Slavici şi publicată pentru prima oară în 1873 în revista Convorbiri literare. Face parte din volumul „Novele din popor”. Ioan Slavici a fost unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Opera epică este opera literară scrisă în versuri sau proză în care autorul îşi   exprimă indirect sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

Opera „Popa Tanda” este o operă epică deoarece are acţiune ce se poate relata pe momentele subiectului literar. În expoziţiune părintele Trandafir este preot în satul Butucani fiind un om bun, înţelept, harnic şi foarte sincer; acesta este mutat în satul Sărăceni, un sat dezolant cu oameni săraci şi leneşi. Intriga începe când părintele se hotărăşte să le schimbe atitudinea sătenilor faţă de muncă. În desfăşurarea acţiunii părintele încearcă prin sfaturi, batjocură, ocară, apoi prin exemplul personal să  îşi atingă scopul iar oamenii se apucă de muncă. Punctul culminant este atunci când satul devine unul prosper. În deznodămând este prezentat părintele Trandafir care, deşi îmbătrânit, a rămas acelaşi.

Acţiunea operei este plasată  în timp şi spaţiu. Timpul acţiunii este pe durata vieţii părintelui Trandafir iar spaţiul acţiunii este în cele două sate: Butucani şi Sărăceni.

Modul de expunere predominant în text este naraţiunea folosită în relatarea întâmplărilor în ordine cronologică. Aceasta se îmbină cu descrierea (utilizată în prezentarea cadrului acţiunii) şi dialogul (folosit în dinamizarea acţiunii şi caacterizarea personajelor). În operă se observă prezenţa naratorului obiectiv deoarece relatarea  se face la persoana a III-a.

În concluzie am demonstrat că opera „Popa Tanda” scrisă  de Ioan Slavici este o operă epică.

Argumentare nuvela

 Nuvelele lui Ioan Slavici sunt realiste, deoarece autorul a observat îndeaproape viaţa ţăranilor ardeleni. Opera „Popa Tanda” a fost publicată în 1875 fiind operă epică în care naratorul relatează fapte şi întâmplări care îl au în centrul lor pe părintele Trandafir.

Nuvela este opera epică în proză de dimensiuni medii, cu un fir narativ central, care are o construcţie riguroasă a subiectului, cu un conflict concentrat care implică un număr relativ redus de personaje.

Acţiunea operei are un singur fir narativ care este structurat pe o succesiune de episoade. Episoadele care se succed în operă sunt: părintele Trandafir este preot în satul Butucani fiind un om bun, înţelept, harnic şi foarte sincer; acesta este mutat în satul Sărăceni, un sat dezolant cu oameni săraci şi leneşi; părintele se hotărăşte să le schimbe atitudinea faţă de muncă; acesta încearcă prin sfaturi, batjocură, ocară, apoi prin exemplul personal; oamenii se apucă de muncă, satul devine unul prosper iar părintele Trandafir deşi îmbătrânit a rămas acelaşi.

În operă există un conflict principal care generează alte conflicte secundare. Ioan Slavici pune în prim-plan conflictul exterior dintre părintele Trandafir şi enoriaşii săi, conflict cauzat de sinceritatea preotului care încearcă să le schimbe atitudinea faţă de muncă. Acest conflict generează conflictul interior al preotului care trece de la o stare sufletească la alta: entuziasmul său se transformă în dezamăgire profundă şi apoi creează o stare de disperare în sufletul preotului.

Accentul nu cade pe acţiune, ci asupra trăirilor şi evoluţiei personajelor. Ioan Slavici construieşte acest personaj ilustrând chipul preotului ardelean ca model spiritual al ţăranului român. Părintele Trandafir era un om înţelept, harnic, ambiţios fapt reieşit din descrierea făcută de Slavici la începutul operei şi din faptele sale. La sfârşitul operei, părintele Trandafir este văzut ca „omul lui Dumnezeu”.

În această operă, principalele moduri de expunere sunt naraţiunea şi descrierea care se împletesc cu dialogul. Aducând argumentele de mai sus am demonstrat că opera „Popa Tanda” este o nuvelă.

Nuvela descrie pe părintele Trandafir,fiul dascălului Pintilie din satul Butucani,un sat mare,cu oameni înstăriţi şi cu socoteală.

      Părintele Trandafir ajunge preot în satul tatălui său,Butucani,dar rezistă mai puţin de doi ani,deoarece este cam greu la vorbă şi aspru la judecată,ca urmare este trimis în satul Sărăceni.

      Sărăceni este un sat,după cum bine îi spune numele,sărac,cu oameni leneşi,care nu muncesc şi nici nu speră „la mai bine”,fără gard şi fără horn la casă etc.

      Părintele Trandafir îşi dă seama că atât timp cât oamenii din Sărăceni nu vor munci,nici ei şi nici el nu vor avea ce să mănânce,şi încearcă să facă din ei oameni gospodari.Numai astfel satul va ieşi din crunta sărăcie.El încearcă diverse moduri de a-i convinge pe săteni să muncească,dar nu obţine nici un rezultat.

El însuşi ajunge la deprimare şi hotărăşte să fie el un exemplu pozitiv pentru consăteni.Cu ajutorul unor oameni din sat,îşi “reface” gospodăria,cultivă cartofi ,porumb,fasole etc.

     Exemplul său a reuşit să îi convingă pe localnici,aceştia se pun pe treabă şi satul începe să iasă din sărăcie.

Satul Sărăceni devine înfloritor prin muncă,meritul unui preot cu pilde bune,preotul Trandafir.

     Popa Tanda(poreclă dată de săteni) ajunge bătrân,dar înconjurat atât de dragostea familiei sale,cât şi de respectul sătenilor.