Castigi 3 dolari pe saptamana

Se afișează postările cu eticheta Radu Tudoran rezumat. Afișați toate postările

Toate panzele sus de Radu Tudoran rezumat partea 2

PARTE A DOUA: Ultima sirena

In drumul ei spre Pireu, Speranta face prima escala la Stambul. Acolo Anton Lupan trece in registrul Capitanieii poposirea corabiei si ii cumpara o pereche de cizme lui Mihu. Plimbandu-se pe strazile orasului, intra intr-un hotel si aude un glas luandu-si ramas bun de la un oarecare Pierre Vaillant. Dupa ce tresari, a iesit in strada, crezand ca este prietenul sau disparut, dar in zadar. Capitanul a ordonat echipajului sa cerceteze gara si portul, dar si aceste au fost inutile. Pierre Vaillant era de negasit.

Inainte de plecare, Anton Lupan s-a decis sa ia un negustor, Agop din Bazar, pana la Pireu si un calugar pana la insula Skyros. Pe drum, calugarul statea in cabina si citea mai tot timpul, iar asta dadea de banuit, dar numai lui Mihu. Acesta, intr-o zi, a scotocit prin sacul calugarului si a gasit un pasaport in care era trecut numele de Pierre Vaillant. Baiatul s-a dus imediat la capitan care dupa, ce a ordonat echipajului sa se adune in jurul lui l-a chemat pe calugar pe punte, numindu-l ca pe prietenul sau. Acesta a tresarit imediat dar a fost imediat incoltit de echipaj si demascat in fata tuturor. Gherasim l-a recunoscut imediat. Era Spanu, piratul care a pradat corabia prietenului capitanului. Oamenii au pus imediat mana pe pusti si au constatat ca de fapt presupusul calugar nu citea in cabina, ci infunda pustile cumparate de Anton Lupan la Stambul. Piratul a fost imediat legat, iar capitanul a ordonat carmaciului sa se indrepte catre insula lui Spanu. Ajunsi aproape de tarm, au vazut o barca cu cinci oameni indreptandu-se catre goeleta. Au spus intrebat daca un calugar nu i-a rugat sa-l ia pana aici si apoi au fost imediat inconjurati, legati si alaturati lui Spanu in hambar.

Capitanul impreuna cu alti cativa oameni inarmati au pornit in cautarea restului de pirati care mai erau pe insula. Traversand insula, au vazut o alta corabie ancorata la cativa metri de insula. S-au indreptat intr-acolo si, spre marea lor surprindere, era corabia lui kir Iani, pe care de altfel l-au si gasit pe vas legat, impreuna cu un barbat si o fata, Adnana. Anton Lupan afla de la aceasta ca mai erau doi pirati pe insula si ca Spanu avea o comoara intr-o pestera. Cei doi au plecat in cautarea comorii, dar nu au gasit decat covoare, matasuri. Dupa ce s-au intors la Penelopa, capitanul s-a dus sa vada ce fac Spanu si cu ai sai. Si dupa ce a ajuns pe plaja a incremenit. Speranta nu mai era acolo, iar in departare se vedea o corabie indepartandu-se. Intors inapoi la Penelopa, acesta a preluat comanda de la kir Iani pentru ca l-a salvat din mainile lui Spanu si a plecat in urmarirea Sperantei.

In hambarul Sperantei stataeau acum legati Agop si Ismail, singurii ramasi pe punte dupa plecarea Capitanului. In timp ce Ismail dormea, Agop i-a eliberat pe pirati de frica sa nu pateasca ceva si acum acestia conduceau corabia. Spanu nu le dadea detinitilor de mancare decat paine si apa. Dupa un timp Ismail s-a saturat is a reusit sa se elibereze din franghii. Din hambar in cabina capitanului unde statea Spanu, era o usa bine acoperita pe care numai el si Anton Lupan o stiau si prin care a reusit sa fure niste slanina si niste vin. Intr-o noapte cand numai Spanu si un alt piret mai erau pe punte, Ismail a iesit pe acea usa, a luat o lingura de fier si i-a poctin pe fiecare din cei care mai erau pe punte, care au lesinat. Dupa ce i-a legat si i-a dus in hambar, Ismail i-a incuiat in cabina pe restul piratilor care dormeau. Asa u au trecut zile cu bucatarul la carma. Intr-o zi a venit furtuna si panzele au fost coborate, cand Ismail a vazut in departare un corabie de pirati care ii urmarea cu panzele sus. Atunci, bucatarul le-a ridicat si el, iar dupa putin timp piratii au ramas mult in urma, dar bucatarul nu a coborat panzele, ci a continuat patru zile cu ele ridicate. A cincea zi era senin si tarmul era aproape. Corabia a ancorat. In jur erau numai palmieri. Era tarmul Africii. Iar, dintr-un sein a aparut din nou corabia de pirati dar, dupa ce s-a apropiat mai mult, Ismail a observat ca du erau pirati, ci era Anton Lupan.

Dupa ce tot echipajul Sperantei fu unit din nou pe punte, capitanul i-a inapoiat vechea functie lui kir Iani. Apoi a ordonat ca piratii adevarati sa fie adusi pe punte. Anton Lupan a incercat sa afle de la Spanu unde este Pierre Vaillant dar nu a obtinut decat raspunsul ca este in viata si ca locul unde se afla costa eliberarea lui si a unuia dintre pirati. Capitanul si-a calca pe inima si nu a fost de acord.

Atunci Speranta a ridicat ancora si a plecat spre Pireu cu un vant foarte slab. Deodata, aflandu-se langa parapet, Spanu si piratul sau au sarit in apa crezand ca pot inota pana la mal, iar spre deliciul celor care se aflau pe bord, au fost imediat sfasiati de rechini.

Corabia a uitat repede aceste fapte sangeroase si a pornit mai departe spre Pireu. Dar ia trebuit patru zile Sperantei sa ajunga pe coasta african, iar acum intr-o luna nu a strabatut nici trei sferturi din drum. Dupa ceva timp au ajuns la Pireu. Aici au debarcat cheresteaua si se angajeaza sa duca trei sute de butoaie cu ulei de masline la Marsilia. Pe la jumatatea drumului, Anton Lupan a gasit pe cartile sale de navigatie o scrisoare de-a lui Spanu, probabil uitata. Dupa ce a citit-o a intepenit zburandu-i iar gandul spre prietenul sau. Din acea scrisoare a aflat unde se afla Pierre Vaillant, si anume pe insula Musarah, in Marea Rosie.

Capitanul i-a spus imediat carmaciului sa faca cele-ntoarsa si nu a mai oprit pana la Port Said, de unde a cumparat tunuri pentru lupta cu piratii lui Spanu. Inainte sa ajunga pe insula, oamenii s-au deghizat pentru a nu fi banuiti de la departare. Pe plaja erau numai lesuri mancate partial de pasari si de muste. Acolo a fost o batalie. Dupa ce si-a luat oamenii si barca, Anton Lupan s-a dus pe insula. Nu mai era nici un semn de viata. Deodata se auzi o bubuitura puternica si Negrila, care era mai in fata a cazut la pamant dar s-a sculat repede, dar numai in trei picioare. Un glonĹŁ in nimerise piciorul. De dupa o stanca iesi un pirat cu pusca in mana pe care o lasa apoi jos. Silit de capitan, acesta a povestit cele ce s-au intamplat pe insula, si anume ca prizonierii, in frunte cu Pierre Vaillant, s-au rasculat si au omorat toti piratii si au fugit cu o corabie construita chiar de inginerul francez pentru Spanu.

Anton Lupan s-a intors repede pe puntea Sperantei si a ordonat plecarea. In putin timp au fost inapoi la Port Said unde l-a lasat pe ultimul pirat politiei si unde a aflat din registrul capitaniei ca prietenul sau a inregistrat corabia facuta chiar de el cu numele de L’esperance, dar nu si unde s-a indreptat. Capitanul aluat decizia de a pleca spre Marsilia si apoi in lunga sa expeditia la care visa de cand era copil. In drumul lor spre locul unde trebuiau sa lase cele trei sute de butoaie, Adnana fredona melodii ca de sirena, ceea ce ia incantat pe cei de pe bord.

Ajunsi la Marsilia, Adnana s-a dus acasa la tatal ei. Capitanul a ajutat-o facandu-i o brutarie, pe care fata a numit-o, cu acordul echipajului, Speranta. Intr-o zi, in timp ce umbla pe chei, Gherasim a fost atacat si batut de un ’’prieten’’ mai vechi, si i-au fost furati putinii bani pe care echipajul ii mai avea. In acest timp Anton Lupan a trimis srisoare la Saint-Malo intreband de Pierre Villant, dar a aflat printr-o alta scrisoare primita de la mos Leon ca a plecat peste Atlantic sa-si implineasca visul.


Tot echipajul era descumpanit ca nu puteau pleca deoarece nu aveau bani. Dar, intr-o zi, zambetul le veni pe buze cand un cautator de aur, Martin Stricland le-a cerut sa-l duca pana in America de Sud, in Tara de Foc, pe cheltuiala sa. Urmatoarea zi, si-au luat ramas bun de la Adnana si au inceput calatoria. Au oprit pentru ultima data in Europa la Gibraltar de unde au luat provizii si toate cele necesare unei lungi calatorii peste Atlantic. Chiar in acea zi au parasit tarmul batranului continent si au pornit spre America.
Read More

Toate panzele sus de Radu Tudoran rezumat partea I

PARTEA I: La poarta levantului

Pe la jumatatea lunii martie in 1881, corabia greceasca Penelopa cobora la vale pe bratul din mijloc al Dunarii, incarcata cu cereale, indreptandu-se catre Pireu. Capitanul ei se numea kir Iani Ghinis era un negustor iscusit si marinar batran, botezat de toate furtunile din arhipelagul grecesc.

In drumul ei de la Braila spre Pireu, Penelopa a facut o escala la Galati. Trenul de la Bucuresti sosi in acelasi timp cu corabia greceasca, si din vagonul de clasa intai a coborat un domn imbracat in haine straine, Anton Lupan, personajul principal al acestui roman. Suindu-se intr-o birja, acesta merse in port. Mergand prin oras, a intrat la biroul domnului Iacomachi unde l-a intrebat de prietenul sau vechi Pierre Vaillant. Raspunsus fu negativ si eroul nostru iesi descumpanit din birou. Inaintand spre birja, Anton Lupan s-a oprit in fata unei tejghele unde se tragea cu pusca. Un ins zdrentaros s-a apropiat de taraba si si-a incercat si el noroculâ, castigand toata averea proprietarului.

Vazand indemanarea insului de a manui pusca, Anton Lupan l-a luat cu el. Intai i-a aflat numele, ca are un frate, apoi i-a facut o propunere de a-l insoti intr-o expeditie pana la capatul pamantului, iar raspunsul fu clar pozitiv.

Mergand prin port, intalnesc corabia greceasca. Apoi s-au inteles cu capitanul sa-i ia si pe ei pana la Stambul, pentru sapte icosari. Anton Lupan a intrat in cabina echipajului, care manca, salutandu-i marinareste. Atunci il recunoscu imediat pe carmaciul corabiei, Gherasim, prieten vechi de-al lui. S-au asezat si romanii la masa, au mancat.

A doua zi Penelopa a pornit, si intr-o ora a fost la Sulina. Kir Iani a coborat pe chei si s-a intalnit cu alti capitani. Vantul a inceput sa scada si nu mai puteau pleca in ziua aceea catre Pireu. Anton Lupan a vazut un far catre gura de varsare a Dunarii si s-a indreptat intr-acolo, iar Ieremia a plecat la varul sau, Haralamb. O batrana statea pe malul marii, de la care acesta afla ca paznicul farului se numea Ifrim.

Plimbandu-se pe plaja, a vazut multe epave, dar una ii starnea mari emotii. Stand si reflectand asupra epavei, isi dadu seama ca aceata era corabia lui cu care naufragiase Piere Vaillant. Atunci un batran s-a apropiat de el, chiar mos Ifrim, de la care a aflat ca aceasta corabie a fost pradata de un oarecare pirat, Spanu. S-a facut seara si batranul a plecat sa aprinda farul.

Anton Lupan a facut si el cale intoarsa pana la Penelopa, unde i-a spus lui Ieremia ca vor ramane la Sulina, si unde l-a convins pe Gherasim, carmaciul, sa-l urmeze.

Fiecare avea taina lui, Ieremia, Gherasim, Ismail, dar cea a lui Anton Lupan era cea mai misterioasa.

Acesta era singur cu tatal lui; mama lui murise nascand un al doilea copil ca nu a trait mai mult de o zi. Pe la saptesprezece ani, a luat vaporul Arhiducele Abrecht catre Franta, pentru a merge la studii. Ajuns la destinatie, s-a inscris la liceul si apoi la Politehnica din Paris, unde a studia zece ani si unde si-a facut un prieten bun, Pierre Vaillant. Dupa terminarea scolii, in vacanta, au mers la Saint-Malo, orasul natal a lui Pierre, unde a cunoscut o alta lume, marea, barcile, corabiile, oescarii si a inceput sa iubeasca aceata viata. Acolo s-a specializat in fabricarea de corabii de lemn. Bunicul lui Pierre, mos Leon, locuia intr-un sloop vechi tras pe mal. Acolo cei doi prieteni au gasit niste scrisori si o carte care aveau sa le schimbe viata. Scrisorile erau de la vestitul om de stiinta, Charles Darwin, dar nu intelegeau ce legatura avea mos Leon cu acel om de stiinta, pana ce au citit carte pubicata tot de Charles Darwin. De acolo au aflat ca cei doi au incercat sa exploateze un tinut neatins de picior omenesc, in Tara de Foc, adica in sudul Americii de sud, dar nu au reusit. De acolo au mai aflat ca tatal lui Pierre a murit tot in incercarea de a exploata tinutul. Acest lucru i-a determinat pe cei doi prieteni sa se incapatinaze sa mearga intr-acolo. Au inceput pregatirile terminand scoala, luindu-si diploma de ingineri constructori de vapoare si prin a merge la Stambul. Acolo au lucrat la constructia de cai ferate si din banii obtinuti in cativa ani, au cumparat o goeleta de la un marinar batran, Marta, pe care au numit-o apoi L’esperance. Pierre Vaillant a plecat cu ea catre Sulina carand marfa iar Anton Lupan a ramas la Stambul muncind cat si pentru prietenul sau, deci luind salariu dublu. A trecut ceva timp si L’esperance nu se mai intorcea, dupa care constructorul a aflat ca in timp ce goeleta naviga catre Sulina, a fost furtuna si corabia s-a inecat. Apoi Anton Lupan a luat un barcaz pana la Pireu si apoi un vapor olandez pana in Indii. Intorcandu-se acasa, la Bucuresti, a aflat ca tatal sau nu mai era. Dupa ce a vandut casa si bunurile care mai erau in ea a plecat in cautarea unei corabii la gura de varsare a Dunarii.

Anton Lupan s-a intors la Penelopa, a debarcat, imreuna cu Ieremia si cu Gherasim, iar intr-un tarziu l-a convins si pe Ismail sa li se alature. Dimineata s-au dus pe plaja si au inceput sa dezgroape goeleta naufragiata si s-o repare. Intre timp Ieremia l-a adus si pe varul Haralamb. Anton Lupan a trimis puscasul la Galati dupa materiale. Cand acesta a venit, corabia era deja dezgropata si pusa pe schele. Impreuna cu materialele, Ieremia a adus si un copil, Mihu, impreuna cu cainele sau, Negrila, pe care l-a gasit cu vaporul cu care a venit de la Galati. Restul oamenilor l-au primit cu placere. Ieremia, fara voia capitanului, a ordonat unui plutas sa-i aduca un trunchi de copac la Sulina. In timp ce reparau corabia, au vazut o pluta cu panze coborand la vale pe Dunare, lucru ne mai intalnit pana atunci. Ajuns aproape de gura de varsare, plutasul a fost atras de curenti dar, prin niste manevre demne de aplauze, a adus pluta la mal, impreuna cu viitorul catarg. Dupa ce a fost putin certat de oameni, Anton Lupan s-a apropiat de el, a aflat ca il cheama Cristea Busuioc si, atras de dibacia sa in navigatie, i-a oferit un post in viitorul echipaj care va infrunta marile si oceanele. Raspunsul a fost fara dubii pozitiv, iar echipahul goeletei L’esperance era din ce in ce mai imbelsugat. Gandindu-se mult, Anton Lupan s-a gandit sa-i schimbe numele in Speranta, crezand ca este mai potrivit.

Dupa ce a fost complet reparata, corabia a fost data la apa, i-au fost puse catargele si a fost dusa in port. Intai au facut un drum scurt de incercare pe mare, apoi s-au intors la Sulina pentru a face primul drum adevarat. In port au intalnit un exportator, Leonida Velisaratos, si cu care capitanul s-a inteles sa-i transporte cherestea la Pireu. Gherasim, un bun negustor, crezand ca l-a pacalit pe kir Leonida cerand foarte multi beni pentru transport, a fost foarte nervos dupa ce a aflat chiar de la Velisaratos ca pretul cherestelei la Pireu era de cinci ori mai mare decat cel pe care la cerut el.


Ziua urmatoare, Speranta a parasit Dunarea si, pornind spre Pireu, naviga cu toate panzele sus.
Read More
Abonați-vă la: Postări (Atom)