.png)
Toate panzele sus de Radu Tudoran rezumat partea I
PARTEA I: La poarta
levantului
Pe la jumatatea lunii martie
in 1881, corabia greceasca Penelopa cobora la vale pe bratul din mijloc al
Dunarii, incarcata cu cereale, indreptandu-se catre Pireu. Capitanul ei se
numea kir Iani Ghinis era un negustor iscusit si marinar batran, botezat de
toate furtunile din arhipelagul grecesc.
In drumul ei de la Braila
spre Pireu, Penelopa a facut o escala la Galati. Trenul de la Bucuresti sosi in
acelasi timp cu corabia greceasca, si din vagonul de clasa intai a coborat un
domn imbracat in haine straine, Anton Lupan, personajul principal al acestui
roman. Suindu-se intr-o birja, acesta merse in port. Mergand prin oras, a
intrat la biroul domnului Iacomachi unde l-a intrebat de prietenul sau vechi
Pierre Vaillant. Raspunsus fu negativ si eroul nostru iesi descumpanit din
birou. Inaintand spre birja, Anton Lupan s-a oprit in fata unei tejghele unde
se tragea cu pusca. Un ins zdrentaros s-a apropiat de taraba si si-a incercat si
el noroculâ, castigand toata averea proprietarului.
Vazand indemanarea insului
de a manui pusca, Anton Lupan l-a luat cu el. Intai i-a aflat numele, ca are un
frate, apoi i-a facut o propunere de a-l insoti intr-o expeditie pana la
capatul pamantului, iar raspunsul fu clar pozitiv.
Mergand prin port, intalnesc
corabia greceasca. Apoi s-au inteles cu capitanul sa-i ia si pe ei pana la
Stambul, pentru sapte icosari. Anton Lupan a intrat in cabina echipajului, care
manca, salutandu-i marinareste. Atunci il recunoscu imediat pe carmaciul
corabiei, Gherasim, prieten vechi de-al lui. S-au asezat si romanii la masa, au
mancat.
A doua zi Penelopa a pornit,
si intr-o ora a fost la Sulina. Kir Iani a coborat pe chei si s-a intalnit cu
alti capitani. Vantul a inceput sa scada si nu mai puteau pleca in ziua aceea
catre Pireu. Anton Lupan a vazut un far catre gura de varsare a Dunarii si s-a
indreptat intr-acolo, iar Ieremia a plecat la varul sau, Haralamb. O batrana
statea pe malul marii, de la care acesta afla ca paznicul farului se numea
Ifrim.
Plimbandu-se pe plaja, a
vazut multe epave, dar una ii starnea mari emotii. Stand si reflectand asupra
epavei, isi dadu seama ca aceata era corabia lui cu care naufragiase Piere
Vaillant. Atunci un batran s-a apropiat de el, chiar mos Ifrim, de la care a
aflat ca aceasta corabie a fost pradata de un oarecare pirat, Spanu. S-a facut
seara si batranul a plecat sa aprinda farul.
Anton Lupan a facut si el
cale intoarsa pana la Penelopa, unde i-a spus lui Ieremia ca vor ramane la
Sulina, si unde l-a convins pe Gherasim, carmaciul, sa-l urmeze.
Fiecare avea taina lui,
Ieremia, Gherasim, Ismail, dar cea a lui Anton Lupan era cea mai misterioasa.
Acesta era singur cu tatal
lui; mama lui murise nascand un al doilea copil ca nu a trait mai mult de o zi.
Pe la saptesprezece ani, a luat vaporul Arhiducele Abrecht catre Franta, pentru
a merge la studii. Ajuns la destinatie, s-a inscris la liceul si apoi la
Politehnica din Paris, unde a studia zece ani si unde si-a facut un prieten bun,
Pierre Vaillant. Dupa terminarea scolii, in vacanta, au mers la Saint-Malo,
orasul natal a lui Pierre, unde a cunoscut o alta lume, marea, barcile,
corabiile, oescarii si a inceput sa iubeasca aceata viata. Acolo s-a
specializat in fabricarea de corabii de lemn. Bunicul lui Pierre, mos Leon,
locuia intr-un sloop vechi tras pe mal. Acolo cei doi prieteni au gasit niste
scrisori si o carte care aveau sa le schimbe viata. Scrisorile erau de la
vestitul om de stiinta, Charles Darwin, dar nu intelegeau ce legatura avea mos
Leon cu acel om de stiinta, pana ce au citit carte pubicata tot de Charles
Darwin. De acolo au aflat ca cei doi au incercat sa exploateze un tinut neatins
de picior omenesc, in Tara de Foc, adica in sudul Americii de sud, dar nu au
reusit. De acolo au mai aflat ca tatal lui Pierre a murit tot in incercarea de
a exploata tinutul. Acest lucru i-a determinat pe cei doi prieteni sa se
incapatinaze sa mearga intr-acolo. Au inceput pregatirile terminand scoala,
luindu-si diploma de ingineri constructori de vapoare si prin a merge la
Stambul. Acolo au lucrat la constructia de cai ferate si din banii obtinuti in
cativa ani, au cumparat o goeleta de la un marinar batran, Marta, pe care au
numit-o apoi L’esperance. Pierre Vaillant a plecat cu ea catre Sulina carand
marfa iar Anton Lupan a ramas la Stambul muncind cat si pentru prietenul sau,
deci luind salariu dublu. A trecut ceva timp si L’esperance nu se mai
intorcea, dupa care constructorul a aflat ca in timp ce goeleta naviga catre
Sulina, a fost furtuna si corabia s-a inecat. Apoi Anton Lupan a luat un barcaz
pana la Pireu si apoi un vapor olandez pana in Indii. Intorcandu-se acasa, la
Bucuresti, a aflat ca tatal sau nu mai era. Dupa ce a vandut casa si bunurile
care mai erau in ea a plecat in cautarea unei corabii la gura de varsare a
Dunarii.
Anton Lupan s-a intors la
Penelopa, a debarcat, imreuna cu Ieremia si cu Gherasim, iar intr-un tarziu l-a
convins si pe Ismail sa li se alature. Dimineata s-au dus pe plaja si au
inceput sa dezgroape goeleta naufragiata si s-o repare. Intre timp Ieremia l-a
adus si pe varul Haralamb. Anton Lupan a trimis puscasul la Galati dupa
materiale. Cand acesta a venit, corabia era deja dezgropata si pusa pe schele.
Impreuna cu materialele, Ieremia a adus si un copil, Mihu, impreuna cu cainele
sau, Negrila, pe care l-a gasit cu vaporul cu care a venit de la Galati. Restul
oamenilor l-au primit cu placere. Ieremia, fara voia capitanului, a ordonat
unui plutas sa-i aduca un trunchi de copac la Sulina. In timp ce reparau
corabia, au vazut o pluta cu panze coborand la vale pe Dunare, lucru ne mai
intalnit pana atunci. Ajuns aproape de gura de varsare, plutasul a fost atras
de curenti dar, prin niste manevre demne de aplauze, a adus pluta la mal,
impreuna cu viitorul catarg. Dupa ce a fost putin certat de oameni, Anton Lupan
s-a apropiat de el, a aflat ca il cheama Cristea Busuioc si, atras de dibacia
sa in navigatie, i-a oferit un post in viitorul echipaj care va infrunta marile
si oceanele. Raspunsul a fost fara dubii pozitiv, iar echipahul goeletei L’esperance
era din ce in ce mai imbelsugat. Gandindu-se mult, Anton Lupan s-a gandit sa-i
schimbe numele in Speranta, crezand ca este mai potrivit.
Dupa ce a fost complet
reparata, corabia a fost data la apa, i-au fost puse catargele si a fost dusa
in port. Intai au facut un drum scurt de incercare pe mare, apoi s-au intors la
Sulina pentru a face primul drum adevarat. In port au intalnit un exportator,
Leonida Velisaratos, si cu care capitanul s-a inteles sa-i transporte cherestea
la Pireu. Gherasim, un bun negustor, crezand ca l-a pacalit pe kir Leonida
cerand foarte multi beni pentru transport, a fost foarte nervos dupa ce a aflat
chiar de la Velisaratos ca pretul cherestelei la Pireu era de cinci ori mai
mare decat cel pe care la cerut el.
Ziua urmatoare, Speranta a
parasit Dunarea si, pornind spre Pireu, naviga cu toate panzele sus.
